Să-l citim pe Eminescu

25 Ianuarie | 19:00

Asociația Visum pentru Educație și Cultură vă invită la un nou eveniment din seria „Atelierul de idei”, un proiect care dorește să promoveze educația, cultura și să adune în aceeași încăpere un grup de oameni care să discute despre lectură, poezie, proză, despre artă, care să adune idei și să gândească anumite direcții de acțiune.

Proiectul adună un set de evenimente care să pună probleme, să propună soluții și care să acorde sprijin la nivel de discuție asupra acestor lucruri.

Vă invităm să luați parte la cea de-a doua ediție a proiectului Atelierul de idei: „Să-l citim pe Eminescu”. Întâlnirea ne dă prilejul să răspundem la câteva întrebări, care credem că trebuie puse:
- Cum îl citim pe Eminescu?
- De ce îl citim pe Eminescu?
- De ce îl considerăm mai important pe Eminescu decât pe alți poeți contemporani cu el sau contemporani cu noi?

Reușim totuși să-l descoperim pe Eminescu la nivel individual sau doar într-un cadru instituționalizat, în care poetul este o unealtă din mecansimul de construire a identității românești, sociale?

Toate aceste lucruri vor fi discutate vineri, 25 ianuarie, ora 19.00, la ceainăria Ceai et caetera, strada Latină, nr. 15, Șchei, Brașov.