''Limbajul pământului" expoziție de artă plastică semnată grupul 4ART

16 Martie - 16 Aprilie

Timp de o lună de zile, între 16 martie și 16 aprilie, ceainăria ''Ceai et caetera'', vă invită să vă petreceți momentele de relaxare vizionând un proiect de ARTĂ plastică ''Limbajul pământului", inițiat de grupul 4ART - CRISTIAN CRESTINCOV, ALINA MANOLE, COSMIN MATEI, RĂZVAN STANCIU ȘI PETRE-EMANUEL GHERGU.

Semnatarii acestei expoziții sunt cinci tineri, artiști vizuali, absolvenți ai Universității Naționale de Artă din București. Prin proiectele lor, ce cuprind diverse domenii ale artelor plastice, cei cinci creează un dialog profund între opera de arta și oameni, operă depășind spațiul convențional al galeriilor, și pătrunzând în spațiul neconvențional, dar prietenos al cafenelelor și ceainăriilor. Aceste locuri nu trebuiesc excluse. ARTA de bună calitate poate fi contemplată și aici. Pe lângă acest dialog, grupul 4ART propune și un aspect didactic, acela al cristalizării bazelor estetice ale fiecărui om în parte, prin comunicarea cu artistul vizual, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte comunicarea directă cu lucrarea de artă. Linia, forma, compoziția și culoarea sunt punctele de ancorare în spațiul artei contemporane, puncte pe care cei cinci le stăpânesc cu multă dibăcie.

Ceainăria Ceai et caetera: www.ceaietc.ro ( adresa: Str Latina, nr 15, Brasov )

Grupul 4Art : www.04art.wordpress.com