Schimb si vanzare de haine

15 Aprilie | 18:30

- Ma enerveaza ca tot timpul cand ma uit in dulap nu am cu ce sa ma imbrac!
- Desi ai o gramada de haine...
- Da, dar stii cum e, imi plac mai mult ale tale! Si oricum tu nu le porti!
- Pai atunci, ti le dau tie! Dar, tu ce imi dai in schimb?
- Te las sa alegi din hainele mele ceva ce ti se potriveste!
- Atunci haide sa facem schimb de haine!
- De acord, ce idee faaaaina!

Daca inceputul dialogului de mai sus iti suna cunoscut & te identifici cu unul dintre personaje, ajuta-ne sa facem o fapta buna in ajunul sarbatorilor de Paste :).

In cazul in care nu te identifici, cu siguranta ai o prietena pe care ai auzit-o plangandu-se ca nu are cu ce sa se mai imbrace, desi dulapul ei este plin de haine. In acest caz, ajuta-ne sa transmitem vestea mai departe!

Asadar, te asteptam la un eveniment de socializare cu scop caritabil: un targ mai special: facem schimb sau vindem haine in ceainaria Ceai et caetera din Brasov.

Cum se desfasoara schimbul de haine:
- fiecare aduce 3-5 haine (trebuie sa fie curate si intr-o stare buna – sa poti pleca de la eveniment imbracat cu ele);
- daca nu ai haine de schimbat, poti negocia un pret, iar vanzatorul poate alege care va fi destinatia banilor obtinuti din tranzactie (acestia pot fi donati sau ii raman lui)

Inscrierile se pot face trimitand un e-mail la adresa: contact ‚at’ ceaietc ‚dot’ ro pana la data de 19 aprilie 2011.