03 – 23 octombrie 2011

FOTOGRAFUL

M-am nascut secolul trecut, intr-o frumoasa zi de septembrie a anului 1967.

A urmat, ca la toata lumea, minunata poveste  a copilariei, in care rasfoiai de la revistele de colorat, Rahan, Pif si Hercule, pana la albumele de fotografie ale parintilor si bunicilor, cu imagini alb negru si sepia, ingalbenite  si scorojite de trecerea anilor.

Undeva in jurul varstei de 14 ani am fotografiat pentru prima oara cu un aparat Smena 8. Aparatul  nu-mi apartinea, dar minunat a fost momentul developarii intr-o camara de apartament, plina de borcane de muraturi si gemuri, cu un bec rosu infipt intr-un perete de arhitectii acelor vremuri – camara improvizata ca si laborator  foto, cam cu tot ce trebuia: solutii, aparat de marit si multa intimitate pentru noi, copiii secolului trecut. Au urmat aproximativ  douazeci si cinci de ani in care nu s-a intamplat nimic, in afara cochetariilor cu tot felul de jucarii tehnologice contemporane anilor respectivi: camera de filmat Leica cu celuloid, Panasonic cu banda magnetica si un Olympus, camera foto cu film traditional “AZO MURES”, alb-negru care era destul de greu de procurat (o parte inca le mai am in dotare… defecte).

Important in aceasta perioda a fost ca, sporadic,  vizitam tot felul de expozitii brasovene, mai mult sau mai putin importante – asa cum se intampla, la vremea aceea, in frumosul nostru oras – si din toate acestea, expozitiile de fotografie imi placeau, cred eu, intr-o masura mai mare, pentru ca se intampla sa merg de trei patru ori la acelasi eveniment.

Asa cum spuneam  mai-nainte, mai nimic  important. Dar…  intr-o alta zi minunata de septembrie,  acum a anului 2008, am hotarat brusc sa urmez cursurile unui profesor de fotografie. Am achizitionat in graba un aparat de fotografiat mai performant si m-am prezentat hotarat sa aprofundez  tainele acestui mister – spun mister pentru ca nimic din ce stiam despre fotografie nu se potrivea cu aveam sa descopar.

PROFESORUL

Daca nu este  prea mult spus, as zice despre domnia sa – Maestrul – ca niciodata nu vorbea peste masura. Intrebarile pe care le puneam veneau avalansa, una dupa alta. Uneori cu greu facea fata, dar intr-un tarziu am prins mesajul: raspunsurile lui veneau din suflet ,raspunsurile erau emotiile si dragostea pentru  fotografie si imagine.

“…o fotografie nu se face cu aparatele pe care le ai in dotare, nu se face apasand cu degetul pe declansator, nu se face cu ochiul.  Acestea sunt numai niste unelt , fotografia se face cu sufletul…”(O.C.)

In acest fel, domnia sa mi-a schimbat total atitudunea fata de tot ce era in jurul meu. Am inceput sa vad lucruri care pana atunci nu le mai vazusem, desi trecusem pe langa ele de sute sau chiar mii de ori… da, asa s-a schimbat “lumina” in jurul meu.

Multumesc  familiei si prietenilor care m-au sustinut in permanenta, atat material cat si emotional, sa ating  tainele acestui secret si, nu in ultimul rand, D-lui Profesor  O.C., caruia i-am scris numai initialele, de teama sa nu-i discreditez  modestia .

marius voicu